Dat ca favorit în finală, Jannik Sinner nu a mai afișat siguranța etalată pe tot parcursul turneului și și-a pierdut serviciul încă din game-ul al treilea, permițându-i lui Medvedev să ia prima opțiune la câștigarea setului.
După o serie de meciuri maraton, cel mai recent chiar în semifinale când a întors de la 0-2 în fața lui Alexander Zverev, era de așteptat ca rusul să nu fie la capacitate maximă din punct de vedere fizic, însă lucrurile nu au stat deloc așa, al treilea favorit fiind peste tot pe teren, abordând o tactică agresivă, care i-a permis să facă un alt break la 3-5 pentru a închide setul.
Un moment cheie în actul secund a fost consemnat chiar la primul serviciu al italianului, care a fost nevoit să salveze patru mingi de break pentru a lua punctul și a egala la unu, în timp ce Medvedev dădea dovadă de multă siguranță pe propriul serviciu, pe care și l-a caștigat fără prea multe emoții. Drept dovadă, game-ul trei a fost câștigat de rus la zero.
Sinner a clacat apoi și i-a permis lui Medvedev să-l întoarcă de la 40-30 pentru a se desprinde la 3-1 pe tabelă și apoi la 4-1 după un alt game în care italianul a fost incapabil să ia vreun punct pe serviciul rusului.