Planta care scade glicemia şi ajută vederea. Cum se consumă

Frunzele și fructele de afin au proprietăți astringente, antibacteriene, antioxidante și diuretice. Țin glicemia în echilibru și aduc beneficii pentru vedere, digestie și memorie.

Afinul (Vaccinium myrtillus) este un arbust stufos, rămuros, cu tulpina verde, care se întâlnește în zonele montane. Frunzele şi ramurile se culeg în perioada mai-septembrie, apoi se usucă în locuri aerisite. Fructele se recoltează când sunt bine coapte, iar ulterior se consumă uscate sau proaspete. Atât frunzele, cât și fructele sunt benefice pentru sănătate. Efectele benefice sunt oferite de acizii organici (citric, lactic, malic etc.), antocieni, carotenoide, fibre, flavonoide, magneziu, pectine, potasiu, taninuri, vitaminele A, B6, C, E și K.

Ceaiul reglează glicemia
Datorită conținutului de fibre și antioxidanți, ceaiul din frunze de afin contribuie la menținerea nivelurilor de zahăr în sânge în limite normale și la absorbția glucozei. Se recomandă în alimentația persoanelor diagnosticate cu diabet de tip 2. Infuzia o prepari din 2 lingurițe de frunze uscate la 500 ml de apă. Lași la infuzat 5 minute, apoi bei câte 1 cană, de 3 ori pe zi. Se consumă cel mult 1 litru pe zi. Consumul excesiv poate cauza constipație, scrie clicksanatate.ro.

Siropul menţine sănătatea ochilor
Afinele conțin un grup special de antioxidanți, numit carotenoide (luteină și zeaxantină) și flavonoide (cum ar fi quercetina și rutina), care ajută la reducerea riscului de cataractă și de degenerescenţă maculară. De asemenea, vitaminele A, C și E sunt benefice pentru sănătatea ochilor. Siropul de afine în pregătești din 3 kg fructe, zeama de la 1 lămâie și 100 g îndulcitor natural. Pui fructele într-o oală pe foc, adaugi zeama de lămâie și amesteci ușor. Când afinele se ridică la suprafață, le scoți din oală, strecori siropul și îl lași să fiarbă 10 minute. Adaugi îndulcitor natural și fierbi încă 5 minute. Torni siropul în sticle și le pui la bain-marie. Se consumă câte 2 linguri, de 3-4 ori pe zi.

Extractul susține digestia
Din coaja afinelor și din semințele acestora se obține extractul, care este disponibil în magazine sub formă de capsule, lichid, pulbere și tablete. Acesta este administrat pentru menţinerea sănătăţii, deoarece sprijină buna funcționare a digestiei și previne constipația. De asemenea, datorită conținutului de vitamina C, extractul sprijină sistemul imunitar și ajută la combaterea infecțiilor.

Capsulele îmbunătățesc memoria
Datorită flavonoidelor, afinele aduc multiple beneficii pentru creier. Acestea îmbunătățesc memoria și concentrarea. Studiile științifice au demonstrat că, dacă sunt consumate regulat, afinele reduc riscul de Alzheimer și Parkinson.

Capsulele cu afin se mai recomandă şi în bolile vasculare asociate diabetului, cum sunt cele din diabet. Aceste capsule mai au efect de creştere a acuităţii vizuale.

Ce beneficii are consumului de afine

Consumul regulat de afine este benefic pentru piele, siluetă și sistemul urinar.

-Previne îmbătrânirea prematură – Antioxidanții afinelor, în special antiocianii, ajută la combatera radicalilor liberi din organism și reduc stresul oxidativ, ceea ce poate preveni îmbătrânirea prematură și riscul de boli cronice;
-Ajută la slăbit – Grație conținutului de fibre, consumul de afine ajută la slăbit și la controlul greutății, deoarece conferă sațietate și reduc pofta de mâncare;

-Beneficii pentru sistemul urinar – Substanțele din componența afinelor împiedică bacteriile să se depună pe pereții din interiorul tractului urinar, iar astfel previn infecțiile urinare. Consumul de afine, de câteva ori pe săptămână, ajută în acest sens.