Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost cumpărat de Atletico Madrid în ianuarie, de la Rapid, pentru 800.000 de euro.
După transferul la Atletico, Moldovan a fost rezerva lui Jan Oblak la trei partide ale formației antrenate de Diego Simeone – cu Valencia (2-0) și Rayo Vallecano (2-1) în LaLiga și cu Sevilla (1-0) în Cupa Spaniei.
Horațiu Moldovan, trecut pe lista UEFA de Atletico Madrid înaintea meciului cu Inter Milano
Horațiu Moldovan a fost inclus de Atletico Madrid în lotul pentru fazele eliminatorii din UEFA Champions League. Toate echipele au avut termen până pe 2 februarie, la miezul nopții, să anunțe modificările aduse lotului după fereastra de mercato din iarnă, scrie sport.ro.
Pe site-ul oficial al UEFA sunt menționate trei schimbări la Atletico Madrid. Au intrat Horațiu Moldovan, Arthur Vermeeren și Gabriel Paulista, transferați în această iarnă și au ieșit Javi Galan, Ivo Grbic și Caglar Soyuncu, plecați de la echipă.
În optimile de finală ale UEFA Champions League, Atletico va înfrunta Inter. Manșa tur se va juca la Milano, pe 20 februarie, iar returul este programat pe 13 martie, la Madrid.
Până la meciul tur cu Inter, Atletico Madrid va mai avea de jucat patru meciuri – cu Real Madrid, Sevilla și Las Palmas, în LaLiga, dar și cu Athletic Bilbao, în semifinalele Cupei Spaniei.