Audierile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în cazul Simonei Halep s-au încheiat vineri, 9 februarie.
Fostul lider mondial a avut 4 zile la dispoziție în care să își dovedească nevinovăția, după suspendarea de 4 ani primită de la ITIA.
Simona Halep a revenit sâmbătă, la prânz, la București, după cele trei zile de audieri de la TAS.
Specialiștii americani de la Tennis Head se așteaptă ca suspendarea sportivei noastre să fie redusă, scrie digisport.ro.
“Simona Halep este încrezătoare după audierile de la Lausanne. Fostul număr 1 mondial speră să întoarcă decizia de suspendare pe o perioadă de 4 ani. Deși audierile s-au încheiat, TAS a emis un comunicat în care a anunțat că nu există o dată exactă pentru decizie.
A fost un proces incredibil de lung și intens pentru Simona Halep, dar aceste lucruri sunt foarte complexe și necesită timp și considerație pentru a obține rezultatul corect.
Halep a fost întotdeauna fermă că este nevinovată, iar încrederea ei după audieri sugerează că ea crede că suspendarea ei va fi cel puțin scurtată, pentru a-i permite să-și reia cariera”, a scris Tennis Head.
În ultima zi a audierilor de la TAS, a avut loc confruntarea dintre Simona Halep și cei de la ITIA. Potrivit stirileprotv.ro, cei de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis au susținut în fața instanței că substanța interzisă Roxadustat nu a ajuns accidental în organismul dublei campioane de Grand Slam.
Din acest motiv, acuzatorii au cerut majorarea pedepsei inițiale. O alegere cel puțin surprinzătoare, având în vedere că ITIA a fost organizația care a decis inițial suspendarea de 4 ani pentru fostul lider mondial.
Americanii susțin că verdictul în cazul Simonei Halep va veni la finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie.