Detalii cu un puternic impact emoțional în plângerea depusă de Simona Halep

La începutul lunii februarie, Simona Halep a fost audiată timp de trei zile la Lausanne. Ulterior, campioana noastră a dat în judecată firma canadiană care a produs suplimentul contaminat și cere despăgubiri în valoare de peste 10 milioane $.

CNN a aflat detalii din dosarul depus de Simona Halep la un tribunal din Manhattan, în care sportiva a invocat că suplimentele produse de canadienii de la Quantum Nutrition erau contaminate.

Jurnaliștii americani scriu că Simona Halep a acuzat compania din Canada de “nepăsare și neglijență”, care i-au provocat sportivei “durere, suferință și umilință”.

“Quantum Nutrition este acuzată că a acționat cu nepăsare și neglijență, conform documentelor depuse la tribunal. Fostul lider mondial nu a luat substanțe interzise în cunoștință de cauză și este ‘subiectul unei neglijențe crase’, se arată în dosar.

Halep a depus plângere pentru pierderea veniturilor trecute și viitoare, dar și a capacității de câștig, precum și pentru ‘durere, suferință și umilință’ și a invocat și ‘pierderea bucuriei de a trăi’.

Halep a cerut daune de peste 10 milioane de dolari americani. Conform WTA, sportiva de 32 de ani a avut câștiguri de peste 40 de milioane $ în carieră.”, scrie CNN.

Compania Quantum Nutrition refuză să-și asume responsabilitatea în cazul Simonei Halep
Simona Halep (32 de ani) a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată 4 ani pentru dopaj.

Sportiva din Constanța cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la Roxadustat, din 2022, de la US Open.

Jurnaliștii de la publicația First Sportz subliniat faptul că reprezentanții Quantum Nutrition au preferat să păstreze tăcerea și nu au făcut niciun comentariu, după ce compania a fost dată în judecată de Simona Halep.

Aceștia amintesc de poziția fermă a canadienilor, care nu vor să-și asume responsabilitatea după ce sportiva noastră a fost suspendată.

“Compania nu a emis niciun comunicat, după ce a fost dată în judecată de Halep. Canadienii au vorbit despre incident doar în octombrie 2023, după ce sportiva fusese suspendată.

Kostas Koveos, actualul CEO al Quantum Nutrition, a refuzat să-și asume responsabilitatea pentru această problemă. El a negat orice rol al companiei în cazul aflat în desfășurare.

Anterior, John Koveos, fondatorul companiei, o acuzase pe Halep că încearcă să scoată compania drept țap ispășitor pentru faptele sale greșite”, notează jurnaliștii de la First Sportz.