Replici dure între naș și fin, după victoria cu 5:2 dintre Clic Media și Nistru Chișinău: Sergiu Tacot acuză arbitrajul, iar Adrian Lașcu, mândru de jucătorii săi

„E urât să dai vina pe arbitraj când ai în echipă 5 brazilieni.” Îi răspunde Adrian Lașcu lui Sergiu Tacot. Acesta a declarat pentru RealMedia că acuzațiile lui Tacot referitor la arbitrajul incorect sunt nefondate, având în echipă tocmai cinci jucători brazilieni.

„Părerea mea e că arbitrajul a fost corect, chiar dacă au fost greșeli, au fost de ambele părti. Consider că fotbaliștii trebuie sa aibă grija de joc nu să căutam scuze în altă parte când iei bătaie. Lumea zicea că Nistru îi favorită în meciul cu noi, fiindcă au brazilieni. Ei se consideră a fi jucători cu un cap peste ai noștri. Dar noi cu fotbaliști moldoveni am demonstrat că putem juca cu orice adversar. Vreau să le mulțumesc jucătorilor mei pentru dăruire și victorie, sunt mândru de ei,” a declarat pentru RealMedia Adrian Lașcu, jucător-antrenor la Clic Media.

Echipa Nistru Chișinău
Echipa Nistru Chișinău
Echipa Clic Media

Menționăm că reacția vine după ce antrenorul-jucător al echipei campioane a Moldovei la futsal, Nistru Chișinău, Sergiu Tacot, s-a arătat a fi nemulțumit de arbitrajul meciurilor. Acesta spune că arbitrii sunt indulgenți cu alte echipe, pe când Nistru este taxată la primul fault minor.

„Când joacă Clic asupra Nistrului, arbitrii sunt indulgenți cu cei de la Clic, pe când Nistru este taxată la primul fault minor. Lor li se permite prea multe,” ne-a mărturisit Sergiu Tacot, antrenorul-jucător al echipei campioane a Moldovei la futsal, Nistru Chișinău, în urma meciului din weekend-ul trecut disputat între Nistru Chișinău și Clic media. Scorul final al acestuia a fost 5-2 în favoarea Clic Media.