„Celora care mă cunosc măcar puțin le fac câteva confesiuni ca să mă știe – dacă doresc – și mai bine. Am impresia, cred, că iau, de regulă, decizii cu promptitudine, în termene scurte, și mă apucă ciuda, uneori, atunci cînd prietenul Vasile Vutcarău se gîndește ”cite o săptămînă la o mutare de pe tabla de joc”, vorba cumătrului său, dl. Vasile Rebeja de la Sireți, premiant al campionatului național de veterani din anul curent la joc de dame. Principiul, deviza-glumă dintr-un șlagăr al faimoasei, inconfundabilei Ala Pugaciova: ”Я хочу сегодня, я хочу сейчас!”, recunosc, îmi place, dar concomitent mărturisesc cu mina pe inimă, că transpunerea în fapt a acestui obiectiv-dorință mi-a jucat de multe ori festa.
Așa că, deoarece tot pățitu-i priceput, de data aceasta, la oferta făcută de tînărul, omniprezentul coleg de breaslă Alexandru Fosa de a mai scrie, comenta, prezenta, critica cu obiectivitate, în baza argumentelor, a dovezilor, a probelor aduse, de a aplana unele conflicte apărute în lumea captivantă a sportului, n-am reacționat imediat. Precizez din ce cauză. Mă aflu în pauză de investigații, creație timp de aproximativ un an după ce proiectul cărții despre Clubul Sportiv Central ”Dinamo” la care am activat în paralel atașat de presă circa două decenii și despre care avusesem un contract de a scrie o carte a zburat… în cosmos în urma situației politice din țară, deși practice aproape toată informația necesară a fost selectată, adunată. Și așa de bine m-am deprins deja cu noua postură, să fac ce vreau, să dorm cît îmi poftește inima, să frecventez localurile care-mi plac și-mi fac bine, mă întremează, relaxează, încît propunerea lui Sandu m-a lăsat inițial indiferent.
Însă, a mai trecut puțină vreme, m-am mai gîndit serios, am analizat plusurile și minusurile posibile și mi-am zis de ce să-mi refuz plăcerea de a mai contacta cu mediul sportiv, care m-a ambiționat, în ciuda lui Nicolae Juravschi, devenit celebru și prin mai multe ilegalități, anormalități, să mă acreditez și să fiu prezent, pe CONT PROPRIU la Jocurile Olimpice de la Beijing și Londra, să scriu chiar și cîteva cărți: ”Maratonul de la Atena”, ”Luptători intrați în istorie”, ”Recordmenii fotbalului moldovenesc”, ”Petru Caduc, colonelul cu baston de mareșal”, ”Noi la Olimpiada de la Londra”, ”Monumentul înălțat de Anatolii Pervanciuc”.
Ș-apoi nici nu ar fi fost frumos din partea mea să-i spun ”nu” lui Sandu, care a realizat în urmă cu mai mulți ani în urmă o emisiune simpatică în prim-plan cu mine pe dărămiturile fostului Stadion Republican, apoi a ajuns și în satul meu natal, Climăuții de Jos, povestind cu har lumii la TV ce frumuseți ascunde această localitate de pe malul străbunului Nistru. Mai am multe de spus, dar pentru început ajunge și închei startul posibilului proiect-maraton cu ultima confesiune.
Imaginea care mi-a sugerat să vă salut de fiecare dată cînd voi avea ceva de spus cît de cît interesant, ce frumoasă este viața, în umila mea opinie, este surprinsă cu martori ce mai sînt în viață la sala sportivă a Universității Cooperatist-Comerciale din Moldova, în 2010, cînd am devenit campion al Olimpiadei Asociației Presei Sportive din Moldova (APSM) la baschet cu un record ce se mai menține și în prezent și un rezultat de care ar fi satisfăcuți și maeștrii sportului – 9 puncte din 10 posibile realizate de la punctul de pedeapsă. În cazul în care cineva va pune la îndoială veridicitatea informației prezentate rog să se adreseze după probe la președintele APSM, dl. Eduard Ciobanu. Reieșind din cele spuse, de comun acord cu toate părțile implicate în realizarea proiectului, 1-2 ori pe săptămînă, în funcție de evenimente, inspirație, capacitate de efort, dorință, etcetera, vă invit la rubrica ”Gong!”.
În imagini:1) De vorbă cu mingea de baschet. 2) Colegii care mă urmăresc cu interes.
