Stanislav Reniță acuză arbitrajul după înfrângerea din Gala FEA

Sâmbătă, pe 30 martie, la Chișinău a avut turneul FEA Legacy, unde au participat mai mulți luptători de talie mondială. Cei mai tari luptători K-1 s-au întrunit într-un spectacol de forță și măiestrie. 

Într-o piramidă de senzație, multașteptata reîntoarcere a lui „Bad Boy” Stanislav Reniță, a făcut senzație.

După ce l-a învins pe turcul Ramazan Gurcay, Reniță a pierdut lupta cu moldoveanul Igor Zadorojneac.

„Consider ca nu am pierdut lupta, simt că se dorește promovarea tinerei generații de luptători. Mă simt nedreptățit așa cum decizia arbitrilor a fost una nedreaptă. Mai am încă 2 lupte în cadrul FEA, dar, preconizez paralel să mai lupt în alte organizații. Pe data de 4 mai lupt în Germania și pe 27 iunie în Portugalia.

Faptul că nu am câștigat piramida nu mă demotivează, din contra, voi demonstra că sunt numărul unu la categoria mea de greutate. La 31 de ani încă sunt în formă,” a mărturisit  kickboxerul moldovean Stanislav Reniță pentru RealMedia.

Amintim că Reniță nu a mai luptat acasă din 2018, absența sa fiind motivată de dorința de a renunța la sport și de a schimba și țara de trai, însă, acesta a revenit și pe ring și în R. Moldova.

Spectacolul a avut loc pe 30 martie, la Ciorescu, Futsal Arena.