Eduard Ciobanu, președintele Asociației Presei Sportive din Moldova, crede că dacă Sheriff Tiraspol nu va obține duminică victoria în meciul cu Zimbru Chișinău, aceasta ar pune punct pe ambițiile de campion.
„Eu cred totuși că jocul va fi mai închis și vor juca la egal. Mai ales după tragedia din cupă. Zimbru este rănită după fiasco din cupă. Vor fi motivați mai serios de Lilian Popescu. Sheriff este obligată să joace la victorie, alt rezultat pune punct pe ambițiile de campion,” a declarat Eduard Ciobanu pentru RealMedia.
Amintim că astăzi clubul de fotbal Zimbru Chișinău a depus o contestație după meciul din Cupa Moldovei, împotriva celor de la Milsami Orhei. Echipa din Orhei a făcut șase înlocuiri în loc de cele cinci permise în timpul regulamentar, în timp ce al șaselea jucător a marcat golul decisiv și a trimis meciul în prelungiri, unde Milsami a reușit să mai marcheze odată și să se califice în semifinale.