Răsturnare de situație! FMF a decis: Milsami este eliminată din competiție. Zimbru accede în semifinale

Milsami pierde returul cu Zimbru și este eliminată din competiție. Zimbru accede în semifinale. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a FMF.

În cadrul ședinței s-a decis să acorde victorie tehnică, 3-0, pentru echipa Zimbru Chișinău în meciul retur cu Milsami Orhei, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom.

Decizia vine ca urmare a încălcării Regulamentului Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția 2023/24 și al Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F., de către formația Milsami Orhei.

Amintim că clubul de fotbal Zimbru Chișinău a depus o contestație după meciul din Cupa Moldovei, împotriva celor de la Milsami Orhei. Echipa din Orhei a făcut șase înlocuiri în loc de cele cinci permise în timpul regulamentar, în timp ce al șaselea jucător a marcat golul decisiv și a trimis meciul în prelungiri, unde Milsami a reușit să mai marcheze odată și să se califice în semifinale.

Astfel, chiar dacă a cedat pe terenul de fotbal, Zimbru s-a calificat în semifinale grație victoriei tehnice. Scor general, Zimbru – Milsami 5-1. În semifinale, Zimbru va întâlni Sheriff Tiraspol. Meciul-tur se va juca pe 24 aprilie, iar returul pe 1 mai.