EXCLUSIV REALMEDIA Decizia luată de Real Madrid în privința lui Kylian Mbappe

Kylian Mbappe (25 de ani), starul celor de la PSG, este așteptat să semneze cu Real Madrid la finalul sezonului.

Kylian Mbappe i-a informat deja pe cei de la PSG că nu își va mai prelungi contractul scadent la finalul actualei stagiuni.

Poziția pe care va evolua Kylian Mbappe la Real Madrid

Spaniolii sunt convinși că Mbappe nu va semna în vară decât cu Real Madrid și au anunțat decizia pe care ar fi luat-o deja clubul blanco.

După numeroase întrebări legate de faptul pe ce poziție va evolua francezul la Real Madrid, ibericii au făcut lumină în acest sens.

Kylian Mbappe ar urma să fie folosit pe poziția de atacant central la Real Madrid, anunță AS.

Rămâne de văzut dacă Kylian Mbappe va evolua totuși în acea poziție. Acesta ar putea fi ajutat în atac de Vinicius Junior și Rodrygo.

Pentru Kylian Mbappe ar fi mai ușor să înscrie goluri pentru Real Madrid cu ajutorul celor doi menționați mai sus, precizează spaniolii.

PSG îl vrea pe Lamine Yamal în locul lui Kylian Mbappe

După ce au urmărit mai mulți jucători precum Rafa Leao, Marcus Rashford sau Luis Diaz, parizienii s-au reorientat din nou.

Potrivit celor de la Le Parisien, șefii celor de la PSG sunt gata să ”spargă banca” și să îl transfere pe Lamine Yamal, ”perla” celor de la FC Barcelona.

Potrivit jurnaliștilor francezi, oficialii echipei din Hexagon sunt convinși că fotbalistul de doar 16 ani îl poate face uitat pe Kylian Mbappe pe Parc de Princes.

Mai mult, cei de la PSG au pregătit o ofertă astronomică pentru a îl transfera pe Lamine Yamal: 200 de milioane de euro.

75 de milioane de euro este cota de piață a lui Lamine Yamal, potrivit transfermarkt.com.
6 goluri și 8 pase decisive a reușit tânărul spaniol în acest sezon pentru Barcelona în care a jucat 44 de partide.