Real Madrid a pierdut locul 1! Liverpool, noua favorită la transferul așteptat pe Bernabeu

Liverpool și-a modificat prioritățile pentru vara aceasta, după ce Arne Slot (45 de ani) și-a dat acordul să preia echipa la finalul sezonului actual.

Antrenorul care va pleca de la Feyenoord a semnat deja contractul, iar cei de pe Anfield i-au trecut unul dintre jucătorii preferați în fruntea listei de achiziții. Este vorba de Goncalo Inacio, fotbalist pe care Real Madrid îl vrea încă de anul trecut și pe care a încercat să îl transfere în iarnă.

Liverpool a devenit favorită la transferul lui Goncalo Inacio

Potrivit cotidianului spaniol AS, citat de presa britanică, “Cormoranii” au trecut în pole-position pentru transferul fundașului central de 22 de ani al lui Sporting.

Liverpool are intenții mult mai serioase în acest sens și i-ar putea plăti clauza de reziliere, în timp ce spaniolii de la Real Madrid încă nu sunt pregătiți să facă această mișcare.

Clauza de reziliere a lui Inacio este de 60 de milioane de euro, conform sursei menționate mai sus.

La bază fundaș central, Inacio poate juca și în banda stângă, dar și închizător. În prezent, este considerat unul dintre cei mai promițători apărători din lume.