Moment istoric în fotbalul moldovenesc: Petrocub poate deveni astăzi campioana Republicii Moldova

Milsami Orhei şi Petrocub Hînceşti se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în cel de-al doilea meci al etapei a 9-a a fazei a doua din Super Liga, ediţia 2023/2024, pe stadionul din Orhei.

Oaspeţii se află în faţa unui moment cu adevărat istoric. În cazul unei victorii, Petrocubul cucereşte în premieră titlul în Super Liga.

Discipolii lui Andrei Martin pot câştiga campionatul indiferent de rezultatul meciului de la Orhei.

Ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca partida Zimbru-Sheriff care se va disputa tot astăzi, să se încheie la egalitate.

Petrocubul vine cu încredere la Orhei şi va încerca să-şi facă propriul joc. Principalul atu al echipei din Hânceşti este stabilitatea. “Leii” sunt neînvinşi de 22 de partide oficiale, iar acum se întrezărește un trofeu important, cel de campioană a Republicii Moldova, transmite fmf.md.

Gazdele au anunţat că intrarea la acest meci va fi gratuită.