De Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice, Ministerul Educației și Cercetării a organizat un turneu de mini-fotbal cu participarea mai multor echipe formate din angajați ai ministerelor, ambasadelor și organizațiilor internaționale acreditate la Chișinău.
Prezent la festivitatea de deschidere a competiției, ministrul Dan Perciun și-a exprimat dorința de a organiza în viitor un campionat la mini-fotbal între echipele ministerelor și a instituțiilor internaționale din țara noastră.
La turneu au participat 13 echipe, printre care și echipa formată din angajații MEC. Locurile învingătoare au fost obținute de echipele UNHCR Moldova, a Parlamentului Republicii Moldova și cea a Ambasadei Turciei la Chișinău.
Turneul de mini-fotbal a fost organizat cu scopul de a populariza practicarea sportului și de a promova modul sănătos de viaţă.