Moment istoric pentru fotbalul moldovenesc! Chiar dacă nu ne-am calificat la EURO 2024 cu echipa Națională, Republica Moldova va avea în premieră un reprezentant într-o poziție foarte importantă la turneul final din Germania. Directorul executiv al Federației Moldovenești de Fotbal, Andrian Ixari a fost solicitat de UEFA în calitate de delegat la 5 meciuri din cadrul competiției, scrie fmf.md.
Astfel, reprezentantul FMF se va afla printre oficialii partidelor care se vor juca la Dusseldorf Arena:
17 iunie: Faza grupelor. Austria – Franța.
21 iunie: Faza grupelor. Slovacia – Ucraina.
24 iunie: Faza grupelor. Albania – Spania.
1 iulie: Optimi de finală. Meciul 42: Locul 2D – Locul 2E.
6 iulie: Sferturi de finală. Câștigătoarea meciului 40 – Câștigătoarea meciului 38.
Andrian Ixari (50 de ani) este unul dintre cei mai experimentați experți din cadrul Federației Moldovenești de Fotbal. El activează la FMF din anul 1996. Din anul 2019 este Director Executiv FMF.
Experți calificați din cadrul Federației Moldovenești de Fotbal, acreditați de UEFA, se bucură de încrederea deplină a forului european, fiind delegați cu regularitate la meciurile din cadrul competițiilor desfășurate sub egida Forului european.
Grație prestației meritorii pe arena internațională, numărul reprezentanților Federației Moldovenești de Fotbal acreditați de UEFA este în continuă creștere. FMF organizează constant cursuri de perfecționare pentru angajații săi și promovează fotbalul, indiferent de gen sau etnie. Fotbalul este pentru toți!