În perioada 13-16 iunie 2024, Budapesta a găzduit 29th Hungarian Kickboxing Open World Cup, un eveniment sportiv de amploare care a atras 3 324 de concurenți din 381 de cluburi din 50 de țări. Totodată, în aceeași perioadă, a avut loc și Hungarian Open Cup, la care au participat 646 de concurenți de la 129 de cluburi din 33 de țări. Astfel, Bok Sport Arena a fost martora unei competiții, cu un total de 3 970 de sportivi din întreaga lume.
În cadrul acestui eveniment, un sportiv tânăr din Moldova a reușit să se impună cu brio. Toderaș Chevin, concurând la categoria de vârstă 15 ani, a obținut medalia de aur, dovedind astfel că talentul și determinarea sunt cheile succesului. Totodată, succseul acestuia este și datorită antrenorului său, Pavel Voronin, campion național la kickboxing, laureat la multiple competiții internaționale, iar în 2023 a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial, scrie punctul.md.
Chevin a avut un parcurs remarcabil, reușind să învingă adversari de top. În semifinale, a avut de înfruntat pe Hilander Joseph, un sportiv din Finlanda, care era top 1 în categoria lor.
În finală, Chevin a avut un alt adversar puternic, Mihalev Viktor din Bulgaria. Cu toate că ambii sportivi erau cu doi ani mai mari decât Chevin, acesta a reușit să-și folosească tehnicile în mod eficient, câștigând astfel titlul.