Fotbalistul român Andrei Rațiu este dorit de un club din Premier League!

EURO 2024 s-a dovedit a fi o vitrină importantă pentru Andrei Rațiu, care, la doar 26 de ani, ar putea face pasul către unul dintre cele mai competitive campionate din lume.

Rațiu, în vârstă de 26 de ani, a fost integralist în meciul cu Ucraina și a jucat toate cele 90 de minute în partida împotriva Belgiei, atrăgând atenția mai multor cluburi importante.

Potrivit spaniolilor de la AS, Brighton, echipă din Premier League, și-a exprimat interesul pentru fundașul român datorită performanțelor sale de la acest turneu.

Interesul pentru Andrei Rațiu nu vine doar din Anglia. Genoa, fostul club al lui Radu Drăgușin, și alte echipe din primele campionate europene sunt de asemenea interesate de achiziționarea lui Rațiu.

Rațiu are o cotă de piață de 1,4 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate și este sub contract cu Rayo Vallecano până pe 30 iunie 2024. Villarreal, clubul unde Rațiu și-a început cariera, deține 50% din drepturile federative ale jucătorului, ceea ce înseamnă că orice transfer va trebui să fie negociat atent. Rayo Vallecano, care l-a semnat pe Rațiu de la Huesca pentru aproximativ 500.000 de euro, ar putea cere o sumă mai mare pentru transferul său.

Rațiu s-a remarcat încă de la debutul său pentru Rayo Vallecano, într-un meci împotriva celor de la Real Madrid, unde a reușit să îl ‘țină în buzunar’ pe Vinicius Jr. În sezonul recent încheiat din LaLiga, Rațiu a fost al doilea cel mai rapid jucător din campionat, după același Vinicius.