Kickboxerul moldovean Stanislav Reniță, care a fost acum o săptămână grav traumat în urma unei lupte importante în cadrul FCE, care a avut loc în Portugalia, se simte mai bine, însă nu a revenit încă nici măcar la antrenamente.
„E nevoie de răbdare, încă mă doare piciorul, în special când vreau să merg mai repede. Încă nu mă pot antrena. Zilele următoare o să fac investigații suplimentare. Acum iată am primit oferte să lupt în Franța și acasă. Îmi doresc să revin cât mai curând pe ring. Depun maxim efort să revin în sală mai întâi, la antrenamente. Dar așa e viața de luptător, sunt și așa momente,” a declarat Stanislav Reniță pentru RealMedia.
Amintim că Kickboxerul moldovean Stanislav Reniță, cunoscut pentru tehnica sa impresionantă și determinarea de fier, a mers să aducă titlul mondial acasă, însă chiar în primele minute ale primei reprize, moldoveanul a fost grav traumat, în urma a două lovituri primite în piciorul stâng, în regiunea genunchiului.
Astfel, Reniță a cedat în fața unuia dintre cei mai buni luptători din lume în categoria lightweight – Navi Bilalovski.
Stanislav Reniță are 32 de ani și este multiplu campion național, european și mondial. La fel, deține titlul de maestru în sport.