RealMedia invită! Descoperă evenimentul „Seara Campionilor! În drum spre Jocurile Olimpice”

Portalul de știri RealMedia are deosebita plăcere de a anunța organizarea unui eveniment special dedicat sportivilor care vor reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris.

Evenimentul intitulat “Seara Campionilor! În drum spre Jocurile Olimpice” va avea loc pe 16 iulie 2024, începând cu ora 19:00.

La această întâlnire vor participa sportivi olimpici, antrenori emeriți, președinți de federații sportive, jurnaliști și antreprenori.

Obiectivul principal al evenimentului este de a crea o atmosferă de susținere și celebrare pentru sportivii noștri, promovând spiritul olimpic și valorile sportului în comunitatea locală, precum și de a consolida legătura dintre sportivi și susținătorii lor.

Menționăm că evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Chișinău și Direcția Educație Tineret și Sport.

Fondatorii RealMedia, Alexandru Fosa și Dorina Blândescu, subliniază importanța acestui eveniment:

„Ne dorim să împărtășim bucuria și mândria de a susține sportivii noștri într-un cadru festiv. Este o ocazie perfectă de a aduce împreună comunitatea sportivă și susținătorii lor într-o atmosferă de încurajare și solidaritate. Invităm toți iubitorii sportului, susținătorii și membrii comunității să ni se alăture pentru a celebra realizările și eforturile sportivilor noștri care ne vor reprezenta cu mândrie la Paris.”

Detalii eveniment:
* Data: 16 iulie 2024
* Ora: 19:00
* Locație: PORT MALL, terasa et. 4

Vă așteptăm cu drag să împărtășim împreună bucuria și emoția acestui eveniment deosebit!