Atlet calificat la Jocurile Olimpice acuză Federația de profil de abuzuri sistemice

Atletul Serghei Marghiev, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acuză conducerea Federației de Atletism din Moldova precum că nu ar fi interesată de dezvoltarea atletismului și pregătirea adecvată a sportivilor pentru competițiile internaționale, interesul lor fiind doar păstrarea posturilor sale.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, atletul a lansat acuzații grave împotriva federației de profil. Marghiev susține că a fost victima unor abuzuri sistematice din partea conducătorilor federației.

„Sunt oficial calificat la a patra ediție a Jocurilor Olimpice din cariera mea sportivă, sora mea, Zalina Marghieva – la a cincea ediție și, în ciuda acestui fapt și a rezultatelor frumoase pe care le-am adus în carierele noastre, conducerea incompetentă de la federația de profil a continuat să ne refuze deseori în pregătire. Au avut tupeul să ne spună în față (mie și surorii mele Zalina Marghieva) că noi nu suntem candidați nici la Mondialele din 2023 și nici la JO din 2024, deși avem în spate numeroase calificări și finale la Europene, Campionate Mondiale și Jocuri Olimpice”, scrie atletul într-o postare pe Facebook.

Atletul a declarat că aceste probleme au afectat grav pregătirea și performanța sa, punând în pericol nu doar șansele sale olimpice, dar și bunăstarea sa fizică și mentală, enumerând piedicile care i se pun.

„Am fost refuzați în cantonamentul național încă în mai-iunie 2023. Am fost refuzați în cantonamentul de iarnă 2023-2024, destinat pregătirii către Jocurile Olimpice, cel mai important cantonament din acea perioadă. Am fost foarte uimiți de decizia conducerii Federației, deoarece răspunsul verbal pe care l-am primit a fost: “nu avem bani”. Însă, pentru alți sportivi, cumva s-au găsit surse financiare, iar pentru noi nu. În urma acestui refuz, am fost nevoiți să solicităm ajutor de la Comitetul Național Olimpic și Sportiv, care a fost foarte receptiv la problemele noastre și a sărit în ajutor”, a mai scris Serghei Marghiev.

„Oricum, cel mai neclar pentru mine moment, până în prezent, este faptul că am fost, ca niciodată, susținuți de aproape toate instituțiile guvernamentale și non-guvernamentale, numai nu de federația de profil care, din contra, după părerea mea, făcea tot posibilul ca să complice pregătirea pentru unii sportivi”, a conchis sportivul.

Federația de Atletism nu a comentat, deocamdată, aceste acuzații.