Mircea Lucescu (79 de ani) pare a fi deja noul selecționer al României!
Răzvan Burleanu (40 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, care și-a întrerupt concediul și a revenit de urgență la București pentru a negocia, ar fi ajuns la un acord cu reputatul antrenor, susține fanatik.ro.
”Il Luce” se pare că a pus anumite condiții pentru a prelua selecționata României, iar șeful de la Casa Fotbalului i-ar fi acceptat toate doleanțele. Printre altele, Mircea Lucescu se pare că a dorit să aibă un cuvânt de spus legat de strategia de dezvoltare a loturilor de tineret.
”FRF i-a oferit celui mai titrat antrenor român din istorie un venit lunar de 27.000 de euro și o primă de calificare de 200.000 de euro la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic”, notează aceași sursă.
Practic, Burleanu i-a oferit lui Lucescu același salariu pe care i-l pregătise și lui Edi Iordănescu (46 de ani), dacă acesta ar fi acceptat să semneze un nou angajament.
Mircea Lucescu, al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului
Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, în spatele lui Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee.
Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de cupe, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38 de trofee). Tehnicanul român vorbește chiar de 37 de trofee și pune la socoteală promovările cu Corvinul și cu Brescia.
De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a mai antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.