Cu patru medalii la piept, Moldova s-a clasat pe locul 72 printre 206 țări participante la JO. Unde vor avea loc următoarele Jocuri Olimpice

Republica Moldova încheie ediția cu numărul XXXIII -a a Jocurilor Olimpice de la Paris cu patru medalii, una de argint la lupte feminine, și trei de bronz (două la judo și una la canoe sprint).

Medalia de argint adjudecată de Anastasia Nichita este prima după o pauză de 24 de ani! Tot ea este și prima luptătoare de la noi premiantă la Jocurile Olimpice.

Pentru prima dată pe podium au urcat și judocanii, care au cucerit tocmai două medalii de bronz, prin Denis Vieru și Adil Osmanov.

A doua Olimpiadă la rând pe treapta a treia a podiumului de premiere a urcat canoistul Serghei Tarnovschi, care și-a demonstrat valoarea.

Foarte aproape de o medalie de bronz a fost și halterofilul Marin Robu, care a avut de suferit în urma unor decizii controversate de arbitraj. Dar contestația depusă de Comitetul național Olimpic ar putea schimba situația.

Moldova cu cele 4 medalii s-a clasat pe locul 72 printre 206 țări.

Totodată, țara noastră s-a clasat pe locul 8 mondial după ce raportul dintre numărul de medalii obținute și populație.

Paris a găzduit Jocurile Olimpice după o pauză de 100 de ani și a bătut recordul de bilete vândute – 9,4 milioane.

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară vor avea loc în 2028, la Los Angeles.