FOTO | Interviu cu moldoveanca Elizaveta Iampolskaia, supraveghetor oficial la Jocurile Olimpice de la Paris. Detalii din culise

Republica Moldova a avut nu doar calitate de participant la Jocurile Olimpice de la Paris. Pe lângă sportivii care au luptat nemijlocit pentru un loc pe podium, țara noastră a fost reprezentată și în cadrul forului organizatoric al acestui important eveniment sportiv. Este vorba despre fosta campioană a Republicii Moldova la gimnastică ritmică, Elizaveta Iampolskaia, care a avut statut oficial de supraveghetor FOP (Fiel of Play) la această probă olimpică, transmite ZIUA.md.

Elizaveta are 20 de ani, iar în prezent își face studiile la Londra, Marea Britanie. Redacția ZIUA.md a reușit să ia legătură cu fosta noastră gimnastă și a aflat cum a ajuns ea să reprezinte Republica Moldova la Jocurile Olimpice, din această poziție.

„În luna ianuarie, am descoperit pe site-ului web al Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice că se caută specialiști pentru diverse funcții organizatorice. Am depus CV-ul și am completat formularele necesare. O lună mai târziu, am primit un e-mail în care eram invitată la un interviu telefonic cu departamentul de Resurse Umane, care a fost primul pas în procesul de selecție. După ce am trecut cu succes de această etapă, am fost invitată la un interviu mai detaliat cu managerii de proiect. După aproximativ patru luni, timp în care am fost verificată amănunțit, mi s-a făcut oferta. Am obținut această poziție pe cont propriu, fără recomandări sau ajutor din altă parte, datorită experienței sportive pe care o am, dar și a faptului că vorbesc fluent cinci limbi”, ne-a povestit fosta gimnastă.

Din poziția de supraveghetor FOP pentru gimnastică ritmică, responsabilitatea de bază a Elizavetei Iampolskaia a fost să asigure buna organizare a zonei de competiție și antrenament.

„Asta a inclus controlul privind accesul în sală, verificarea acreditărilor, în plus, am fost responsabilă de coordonarea activităților zilnice a peste 80 de voluntari. Înainte de începerea Jocurilor Olimpice, am avut și responsabilitatea de a gestiona cele două locuri de antrenament din Paris, asigurându-mă că acestea sunt gata să fie utilizare de sportivi”, ne-a explicat Elizaveta.

Întrebată cum vede ea, din poziția de fostă campioană, perspectivele gimnasticii ritmice din Republica Moldova, ea a răspuns că, în opinia ei, lucrurile evoluează în bine.

„Școala de gimnastică ritmică din Republica Moldova are o istorie veche și tradiții puternice, dar cel mai important, avem sportivi și antrenori talentați. Din păcate, multă vreme, acest domeniu a fost afectat de diverse probleme, precum corupția, favoritismul, evaluarea necorespunzătoare a sportivelor, conflictele interne provocate de anumite persoane rău intenționate. Totuși, în ultimul timp, lucrurile par să se normalizeze și se observă o evoluție în bine a acestui domeniu sportiv”, a menționat Elizaveta.

În opinia ei, există șanse și potențial ca, într-un viitor previzibil, Republica Moldova să fie reprezentată la Jocurile Olimpice și la proba de gimnastică ritmică.

„Este esențial ca toți antrenorii să se unească în jurul unor obiective comune: să crească sportivi puternici, competitivi. Selectarea celor mai buni sportivi ar trebui să se bazeze exclusiv pe meritocrație și performanțe, nu pe corupție sau interese personale. Doar așa gimnastica va putea fi reprezentată cu demnitate pe arena internațională și să concureze pentru podiumul olimpic. Prin urmare, primul pas pentru gimnastica moldovenească este „repararea” sistemului intern”, a adăugat fosta campioană.

Întrebată ce părere are despre sportul nostru în general în general, tânăra crede că, dacă s-ar investi mai mult în acest domeniu, am avea cu mult mai mulți „ambasadori”, care să reprezinte Republica Moldova în străinătate.

„Pentru a dezvolta mai mulți astfel de „ambasadori” în sport, statul ar trebui să le asigure, în primul rând, condiții sportivilor noștri. Este nevoie de dezvoltarea infrastructurii sportive, de îmbunătățirea condițiilor pentru antrenamente, sportivii trebuie ajutați, motivați și încurajați. Am demonstrat că avem potențial, trebuie doar știm să-l valorificăm. La fel de important este ca în aceste procese să fie implicați și sportivii care s-au „pensionat” deja, deoarece au cunoștințe și experiență și ar putea contribui substanțial la dezvoltarea sportului”, a menționat Elizaveta Iampolskaia, pentru ZIUA.md.

Amintim că la Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024, Republica Moldova a fost reprezentată de 26 de sportivi, care au adus acasă 4 medalii olimpice, una de argint și trei de bronz.