Președintele presei sportive, Eduard Ciobanu, a declarat că meciul retur din play-off-ul Europa League, dintre Petrocub și Ludogoreț, programat la Chișinău pe 29 august 2024, se confruntă cu o situație complicată.
Una dintre provocările majore este legată de sponsorul principal al campioanei Bulgariei, o companie de pariuri al cărei logo este afișat pe tricourile echipei. Conform legislației Republicii Moldova, publicitatea la pariuri este interzisă, inclusiv în cadrul competițiilor sportive internaționale transmise în direct.
„Această diferență majoră de abordare între spațiul european și Republica Moldova creează situații în care orice transmisiune de eveniment sportiv internațional încalcă legea,” a explicat Ciobanu, într-o postare de pe social media subliniind riscul ca acest meci să nu fie disputat.
Deși Petrocub Hîncești a fost învinsă în meciul tur cu 4:0, echipa moldovenească va juca în premieră în grupele unei competiții europene, o realizare notabilă pentru fotbalul din Republica Moldova.