Gigi Becali a făcut anunțul: „Candidez”. Măsura pe care vrea să o impună în România

Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, și-a anunțat revenirea în politică.

Gigi Becali vrea să revină pe scena politică din România, după o pauză de 11 ani, iar una dintre primele măsuri pe care vrea să le impună are legătură cu sportul.

Concret, omul de afaceri își dorește ca stadioanele de fotbal să fie utilizate cu prioritate de echipele care practică ”sportul-rege”. În prezent, multe arene din România sunt închiriate în principal vara pentru evenimente extrasportive, cum ar fi concerte sau competiții de gaming.

”O să candidez, vreau să fac niște lucruri, să bag niște legi în toate domeniile. Mai ales în legea sportului. Nu există pe glob să ai stadion și să faci concert.

Faci, dar când nu se joacă fotbal. Nu mă interesează. Dacă e fotbal, oamenii fac fotbal, nu concert. Hai, să gândim logic dacă avem inteligență.

Bucureștenii vor să o vadă pe FCSB, nu concert. Am făcut stadion pentru fotbal, nu pentru concert. Să vadă concert, dar stadionul e pentru fotbal. Tot ce nu e în regulă, eu voi repara”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.

În luna mai a acestui an, Gigi Becali a format deja o formațiune politică denumită Partidul Noua Gardă-Creștină Democrată.