Antrenorul principal al Petrocub Hîncești, Andrei Martin, a vorbit deschis după înfrângerea suferită pe teren propriu în returulcalificărilor scor 1-2 împotriva echipei Ludogoreț. Tehnicianul a evidențiat greșelile individuale drept principalul factor care a influențat rezultatul negativ.
„Prima greșeală majoră a fost a lui Ion Borș, care nu ar trebui să facă astfel de erori la nivelul unui căpitan al naționalei U-21 a Moldovei. Apoi, a venit și eroarea lui Victor Mudrac, care a primit un cartonaș roșu total evitabil. În astfel de situații, doar căpitanul echipei trebuie să comunice cu arbitrul,” a explicat Martin.
Antrenorul a subliniat cât de repede sunt penalizate greșelile la acest nivel de competiție: „La acest nivel nu există loc pentru ezitări: un cartonaș, al doilea și gata. Cu un om mai puțin pe teren, meciul a devenit mult mai dificil pentru noi. Pe deasupra, jucătorii care au intrat de pe bancă nu au adus un aport semnificativ. Când joci în inferioritate numerică, este necesar să dai totul, dar asta nu s-a întâmplat astăzi.”
Martin a recunoscut că diferența de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă: „Ludogoreț este superioară nouă din punct de vedere al organizării jocului și al calității jucătorilor. Noi am încercat să dăm tot ce avem mai bun în aceste condiții, dar diferența de nivel este încă mare.”