Rasul Bakiev, un antrenor de renume în lumea judo-ului, a jucat un rol esențial în formarea lui Adil Osmanov, medaliat cu bronz la ultimele Jocuri Olimpice. Într-un interviu exclusiv pentru Real Media,Bakiev ne-a împărtășit detalii despre începuturile carierei lui Osmanov, despre talentul și determinarea acestuia, precum și despre provocările pe care le va întâmpina sportivul în drumul său spre excelență.
Rasul Bakiev, putem scrie că sunteți primul antrenor al lui Adil Osmanov?
Da, însă aș dori ca asta să o spună și Adil.
Adil a venit la noi când avea 16 ani, la școala pe care o am în Moscova de judo, “Rasul Bakiev”. Ce pot spune despre el, e că este un copil cu un talent aparte. Tatăl său a investit mult în ambii frați; el mereu suna, asista la antrenamentele fiilor, era un tată extraordinar. Așa că îi cunosc foarte bine, iar Adil a venit la mine cu scopul de a-și proslăvi tatăl, asta zicea mereu. Eu l-am antrenat aproximativ 3 ani, apoi a mers să se antreneze la Vladimir Elcenin, profesor și antrenor emerit în lumea judo-ului, unde a învățat multe lucruri bune.
Ca sportiv, Adil este talentat sau muncitor?
Adil era unul dintre copiii care ardea să iasă în competițiile internaționale. Se antrena foarte bine, un sportiv muncitor.
Ați urmărit luptele lui Adil de la Olimpiadă?
Da, a fost fenomenal. M-am bucurat tare pentru el, a știut să-și folosească șansele, asta vă pot spune.
Ce urmează după Olimpiadă pentru Adil? Ce ar trebui să facă pentru a se menține în top?
După Olimpiadă îi va fi greu să se mențină sus, adversarii îl vor studia, la fel și toți specialiștii – îl vor lua la „Karandaș”. Acum trebuie să-și schimbe tehnica, să vină cu ceva nou, este deja munca antrenorilor.
La ce capitole Adil are nevoie să muncească, să îmbunătățească?
Are nevoie acum să muncească mai mult fizic, la rezistență; am observat că obosește repede. De asemenea, să îmbunătățească lupta la sol.
Ce calități bune are Adil, în viziunea dvs.?
Primește bine informațiile de la antrenori, este o calitate bună pe care nu toți sportivii o pot folosi. La fel, este foarte muncitor. Se vede că are o dragoste aparte pentru judo.
Ați vorbit cu el după Olimpiadă?
Nu, dar m-aș fi bucurat să vorbesc. Dacă puteți, să-i dați contactele mele; aș fi bucuros să discutăm.
Cât de bine sunt pentru Moldova aceste medalii de bronz obținute de judocani?
Este un rezultat remarcabil obținut de echipa Moldovei. În anul 2008, eu am reușit să aduc medalia de bronz pentru Tadjikistan. Acum Adil pentru Moldova, sunt mândru de acest succes; uite, un elev de-al nostru a atins un astfel de succes.
Ce îi transmiteți lui Adil?
Aș vrea să-i urez să nu se oprească aici. Să devii campion nu este ușor, dar este și mai greu să te menții. Dacă va lucra la acest capitol, atunci va fi în top. El are toate șansele să devină campion olimpic și mondial. Este nevoie ca statul să-l susțină la maximum. Dar cel mai bun ar fi să aibă un manager personal care să-i facă publicitate, să aibă resurse financiare, să nu se gândească la ce să mănânce.