Leo Ciobu, cunoscutul sportiv, se află în plină pregătire pentru competiția din Las Vegas. Într-un interviu exclusiv pentru RealMedia, Ciobu a vorbit despre emoțiile care îl încercă și despre resursele financiare care îi susțin călătoria.
„Iată, sunt în pregătire, umblu prin magazine, îmi iau proteine, conserve, somon și rondele de orez”, a declarat ea. Emoțiile devin copleșitoare atunci când își aude numele pe scenă: „Până atunci, sunt calm, dar emoțiile apar în momentul în care intru în competiție.”
Cât despre costurile de deplasare, Leo a recunoscut că deocamdată se bazează pe resursele personale. „Nu am niciun partener, mă ajută un pic Balkan Farmaceuticals. Cei de la Ocean Fish m-au ajutat mult în pregătire, asigurându-mi pește alb și roșu, precum și legume”, a adăugat ea
Întrebată despre cheltuielile estimate pentru această deplasare, Ciobu a precizat: „Minimum 10.000 de dolari, sunt costuri mari pentru mine.” El va fi însoțit în această aventură de iubitul său, Gherman. „Mizez să intru în top 5, concurența este acerba. Brazilianțele și columbienii sunt cei mai buni, având un profil genetic predispus”, a concluzionat Leo.
Rămâne de văzut cum se va descurca Ciobu în competiția internațională, dar determinarea sa este evidentă.