EXCLUSIV REALMEDIA Veaceslav Titica: „Avem absențe, în afară de cei accidentați”

Antrenorul selecționatei Moldovei de rugby, Veaceslav Titica, a vorbit despre provocările cu care se confruntă echipa înaintea meciului cu Serbia de sâmbătă, recunoscând că absențele din lot și accidentările vor adăuga presiune asupra echipei. Cu toate acestea, tehnicianul rămâne optimist și hotărât să obțină victoria.

„Este o provocare și pentru noi,” a declarat Titica.

„Din lotul cu Turcia vor lipsi Adam, Cibotaru și Puica. Avem cu cine înlocui, este vorba de Pavel Boies, care va fi la schimb, dar din start va fi Cotoros Nicolae. În locul lui Adam va fi Sergiu Vicol, iar în centru va fi Timosco Igor, care a avut debut la meciul cu Turcia de acasă.”

Chiar și în fața acestor dificultăți, antrenorul și-a arătat încrederea în echipa sa: „Mergem să îi batem,” a încheiat Titica, demonstrând ambiția și determinarea selecționatei moldovenești de a obține un rezultat favorabil în fața Serbiei.