Leo Saka a jucat din nou un meci complet în Liga Campionilor

Fundașul central al naționalei Moldovei U-21 (6 meciuri) și al echipei U-19 a Barcelonei, Leo Saka, a bifat al treilea său meci în UEFA Youth League.

Acesta a avut loc ieri, în cadrul etapei a doua a competiției, într-o partidă pe teren propriu împotriva celor de la Young Boys, încheiată cu scorul de 4-2. Saka a fost titular și a evoluat toate cele 90 de minute.

Aceasta a fost a doua apariție a sezonului pentru tânărul de 17 ani, originar din Ialoveni, în competițiile europene. În prima etapă, Saka a jucat 90 de minute împotriva AS Monaco (4-3). De asemenea, echipa mare a Barcelonei a câștigat categoric împotriva elvețienilor, scor 5-0.