După accidentarea gravă suferită, Real Madrid a decis să îi prelungească contractul

Erau în discuții de ceva vreme, dar Real Madrid și Dani Carvajal nu ajunseseră încă la un acord cu privire la prelungirea contractului fundașului dreapta, care urma să expire vara viitoare, în 2025.

Sâmbătă, ”Carva” s-a accidentat, suferind o triplă ruptură a ligamentului încrucișat anterior și, a doua zi, duminică, Real Madrid a accelerat totul și a anunțat prelungirea contractului jucătorului de 32 de ani până în 2026.

Dani va putea să se concentreze acum pe recuperare, fără a-și face griji cu privire la contractul său. Un gest uriaș, dar totodată normal, din partea „galacticilor” pentru jucătorul crescut în La Fabrica, care și-a dedicat întreaga carieră clubului „blanco” și cel care a pus piatra de temelie la baza de pregătire Valdebebas. Și, mai ales, care a câștigat tot ce se putea cu echipa madrilenă.