Fondatorul centrului medical DEXA-Scanning, Alexandru Dorobeț, la Congresul SRIM din România: „Schimbul de cunoștințe, esențial în radiologie”

Medicul imagist și fondatorul centrelor medicale DEXA-Scanning din Chişinău şi Ştefan Vodă, Alexandru Dorobeț, a participat în perioada 26-29 septembrie la cel de-al XXVII-lea congres al Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România (SRIM).

Evenimentul, desfășurat anual, reprezintă una dintre cele mai importante platforme pentru schimbul de informații și noutăți din domeniul radiologiei.

În cadrul congresului, Alexandru Dorobeț a subliniat importanța colaborării și schimbului de cunoștințe între specialiștii din România și Republica Moldova.

“Am venit la acest congres cu dorința de a învăța din experiențele colegilor din România și de a aduce aceste cunoștințe în Moldova. Este esențial să ne asigurăm că rămânem la curent cu cele mai recente tehnologii și metode de diagnostic, iar acest tip de întâlniri oferă oportunitatea de a ne dezvolta profesional într-un mod dinamic și antrenant”, a declarat acesta pentru RealMedia.

Congresul SRIM continuă să fie un reper pentru dezvoltarea imagisticii medicale în regiune, reunind experți și profesioniști pentru a discuta progresele și provocările din domeniu.