Între 26 și 27 octombrie, la Padel Club Chișinău din Parcul La Izvor, Federația de Padel organizează ediția 2024 a Openului Chișinăului.
Turneul în acest an, care ajunge la ediția a patra, va fi încadrat în două circuite internaționale, Prut Padel Tour și East European Padel Tour.
Președintele Federației de Padel, Mihai Burciu, speră că jucătorii din Republica Moldova vor putea obține puncte importante în baza acestei competiții: ”Este o sărbătoare pentru padelul din Republica Moldova, împreună cu Openul Moldovei, sunt cele două competiții majore care se desfășoară la Chișinău. Cred că jucătorii și jucătoarele din Republica Moldova înțeleg importanța acestei competiții, importanța participării și implicării lor, mai ales că acest turneu este ultimul ”tren” în care pot urca pentru a se califica la ultimul turneu al anului în Prut Padel Tour – Masters Final din luna decembrie. La fel, punctele de la acest turneu, pe lângă că le vor îmbunătăți clasamentele PPT și EEPT, le vor aduce bonusuri importante în Clasamentul Național, mai ales pentru acei jucători care aspiră să ajungă la Campionatul European și Mondial de sub egida Federației Internaționale în anul 2025”.
Turneul de la Chișinău va avea patru categorii:
Masculin 1 și Masculin 2
Feminin
Mixt
Feminin Amatoare
la Masters Final își asigură prezența campionii fiecărei categorii, invitați ai cluburilor membre ai circuitului și la necesitate se completează cu invitații a celor mai buni din clasamentele anuale.