Cu prilejul zilei de naștere, adresăm cele mai calde și sincere urări de bine domnului Antonio Conflitti, președinte al Federației Europene de Haltere și al Federației de Haltere din Moldova!
Ca lider vizionar și promotor dedicat al acestui sport olimpic, domnia sa contribuie activ la dezvoltarea și popularizarea halterelor.
Antonio Conflitti, italian de naționalitate, a venit în Republica Moldova în vara anului 2009, într-o misiune de serviciu, în calitate de ofițer de securitate al Ambasadei Italiei la Chișinău, iar când mandatul său s-a încheiat a decis să rămână în Moldova, alături de soția sa Dina, pe care o cunoscuse între timp la Chișinău și alături de haltere, scopul lui fiind de a readuce halterofilia la splendoarea anilor 80.
Pentru început a fost vicepreședinte al Federației moldovenești de haltere, din toamna anului 2015, iar în aprilie 2016, în premieră pentru halterele din Moldova, a fost ales membru al executivului Federației Europene de Haltere. A fost mai apoi președinte interimar al Federației Naționale, în 2019, după demisia dlui Tudor Casapu, iar începând cu noiembrie 2020, cu vot unanim, a fost ales în fruntea forului național de haltere. Tot de patru ani a obținut și președinția Forului European, o victorie în premieră pentru țara noastră.
Prin dedicarea și pasiunea sa, domnul Conflitti continuă să promoveze cu succes halterele, o disciplină olimpică de tradiție, în țară și în Europa, inspirând generații de sportivi și susținând dezvoltarea acestei probe. Îi dorim sănătate, realizări remarcabile și noi succese în toate proiectele!
La Mulți Ani, Antonio Conflitti!