Lotul național de haltere al Republicii Moldova, triumf la Campionatul European U-20 și U-23: șase medalii de aur, două de argint și opt de bronz

Lotul național de haltere al Republicii Moldova a încheiat Campionatul European U-20 și U-23 din Polonia cu o performanță remarcabilă: sportivii moldoveni au obținut un total de șase medalii de aur, două de argint și opt de bronz.

La categoria de vârstă sub 20 de ani, cel mai bun rezultat i-a aparținut lui Ion Badanev, care a devenit campion european la categoria de greutate de până la 61 kg. Badanev a câștigat medalia de bronz la proba de smuls, cu 118 kg, și a cucerit două medalii de aur – la aruncat (147 kg) și total (265 kg). O altă performanță deosebită a fost realizată de Alexandrina Ciubotaru, vicecampioană europeană în categoria de până la 76 kg. Ciubotaru a obținut aurul la proba de smuls (102 kg) și două medalii de argint la aruncat (125 kg) și total (227 kg).

În concursul U-23, Tudor Bradu, în categoria de 102 kg, a reușit să devină campion european pentru al doilea an consecutiv, cucerind trei medalii de aur – 170 kg la smuls, 210 kg la aruncat și 380 kg la total.

Republica Moldova a fost reprezentată de un grup numeros de sportivi care s-au clasat onorabil: Gabriela Danilov și Alina Popescu (U-20, locul V), Dan Secrieru și Iulian Betca, ambii ocupând locul III la categoria lor de vârstă. Alți sportivi, printre care Nicoleta Cojocaru, Alexandru Baldjî, Stanislav Uja, Ecaterina Grabucea, Maria Mitioglo, Anastasia Cîlcic și Moroșanu Victor, au avut prestații competitive în cadrul campionatului.

Participarea halterofililor moldoveni la acest campionat european a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de Ministerul Educației și Cercetării.