Jucător de națională a murit la 22 de ani după un accident cumplit

Marco Angulo (22 de ani) a murit în urma rănilor grave suferite într-un accident de mașină care a avut loc pe 7 octombrie.

Angulo a petrecut mai bine de o lună în spital, unde medicii s-au luptat să-i salveze viața. Fotbalistul a fost implicat într-un accident pe autostrada Rumiñahui, aflată în apropiere de capitala Quito, la ora 4:30 dimineața. Din cauza multiplelor fracturi suferite, Angulo a trecut prin mai multe proceduri complicate. Pentru a reduce presiunea craniană, doctorii i-au scos o cantitate importantă de sânte din creier. Jucătorul a avut nevoie și de implantarea unui tub în piept pentru a sprijini plămânii, și ei puternic afectați în urma impactului.

Decesul lui Angulo a fost anunțat la 35 de zile de la producerea accidentului
Jucătorul împrumutat de FC Cincinnati la LDU Quito avea 3 selecții în naționala Ecuadorului și era privit drept o mare speranță a fotbalului local.

Angulo circula într-un Ford Explorer înregistrat pe numele surorii sale. Alte 3 persoane au murit în accidentul din octombrie. Doi dintre decedați erau ți ei fotbaliști la Intependiente Juniors, Robert Cabezas Simisterra și Victor Carcopa Nazareno. Independiente Juniors este echipa secundă a lui Independiente del Valle. Angulo jucase și el la ambele cluburi înainte să fie adus de Cincinnati în MLS, acum 2 ani.

Marco Angulo era mijlocaș. A jucat ultima oară pentru naționala Ecuadorului în luna martie a anului trecut, într-o victorie cu Australia (2-1).