Luptătorul de kickboxing Stanislav Reniță a dezvăluit detalii surprinzătoare despre condițiile grele pe care le-a întâmpinat la Campionatul European WAKO din Atena. Sportivul a participat din fonduri proprii, cheltuind în jur de 1.000 de euro, și a relatat că a fost lăsat fără sprijin oficial, fiind nevoit să se cazeze alături de lotul Ucrainei din cauza lipsei de organizare din partea Federației de Kickboxing.
„Am fost cazați într-un hotel cu condiții inumane, și asta doar pentru că lotul Ucrainei a avut locuri rezervate în plus. Federația noastră nu a asigurat nimic – ne-am simțit abandonați,” a mărturisit Reniță, menționând că această situație nu este nouă, fiind o problemă care persistă de când activează în cadrul federației WAKO.
„Asta e din 2017, la federația de K1 era totul aranjat, era achitat hotel, cazare. Nu știu ce să spun, am fost lăsați în ultimul moment a nimănui. Am fost cazați cu lotul Ucrainei de asta pentru că federația noastră nu sa ocupat de asta. Ei ne-au luat cu ei fiindcă aveau trei locuri bronate, dar era un hotel cu niște condiții inumane,” a mai adăugat Stanislav.
Cu toate dificultățile, Stanislav Reniță a obținut medalia de bronz la categoria 63 kg K-1 și s-a calificat pentru Jocurile Mondiale din 2025, China. Drumul său spre podium a fost marcat de sacrificii majore, inclusiv pierderea a 11 kg pentru a concura în categoria sa.
Aceasta performanță a fost posibilă datorită dăruirii sale, dar dezvăluirile sale subliniază provocările cu care se confruntă sportivii moldoveni în drumul lor spre performanță.