Argentina, aproape sigură de calificarea la Campionatul Mondial! Brazilia, un nou pas greșit în preliminarii

Argentina a câștigat un nou meci în preliminariile Cupei Mondiale și are aproape asigurat locul al turneul final din 2026. Brazilia a făcut un nou pas greșit, remizând, scor 1-1, pe teren prorpiu, în fața naționalei din Uruguay.

Argentina s-a impus la limită în fața naționalei din Peru, scor 1-0, într-un meci disputat la Buenos Aires. Leo Messi și compania au dominat meciuș, singura reușită a partidei fiind semnată de Lautaro Martinez, în minutul 55.

Pentru Messi, acesta a fost ultimul meci din 2024, după ce Inter Miami a fost eliminată din play-off-ul MLS, iar Argentina nu va mai juca până în 2025. El a reușit pasa decisivă la golul lui Martinez, ceea ce îl aduce pe locul 1 în topul assisterilor all time din fotbalul internațional, cu 58 de astfel de reușite, la egalitate cu Landon Donovan.

Golul lui Lautaro Martinez a fost al 32-lea pentru naționala “Pumelor”, egalându-l în topul marcatorilor pe marele Diego Maradona. De asemenea, Martinez a urcat pe locul 5 în topul golgheterilor campioanei mondiale.

Topul marcatorilor din naționala Argentinei:
1. Lionel Messi – 112 goluri
2. Gabriel Batistuta – 54 goluri
3. Sergio Aguero – 42 goluri
4. Hernan Crespo – 35 goluri
5. Lautaro Martinez şi Diego Maradona – 32 goluri

Odată cu acest succes, Argentina a ajuns la 25 de puncte în cele 12 etape disputate în preliminariile Cupei Mondiale, zona sud-americană. Naționala lui Scaloni avea șansa de a sta chiar mai bine în clasament dacă nu pierdea cu Paraguay, dar chiar și așa, sunt șanse extrem de mici să mai rateze calificarea directă la turneul final, având un avans de 12 puncte față de Bolivia, prima echipă sub linie.

Brazilia a făcut doar egal cu Uruguay, în preliminariile Campionatului Mondial

Într-un alt meci disputat în această noapte, Brazilia a făcut un nou pas greșit și e abia pe locul 5 în preliminarii. Naționala Selecao a reușit doar un 1-1 cu Uruguay, scor înregistrat și în partida cu Venezuela, de caum câteva zile.

Federico Valverde a deschis scorul pentru oaspeți, cu o execuție marcă înregistrată, din afara careului.

Gerson a egalat pentru naționala din Brazilia, la doar 7 minute de la reușita oaspeților. Pentru jucătorul lui Flamengo a fost primul gol înscris la națională.

Vinicius a făcut o nouă partidă slabă, primind nota 6,9 din partea Flashscore, a treia cea mai mică din echipa sa, după Abner (6,4) și Ederson (6,4).

Brazilia a rămas pe locul 5 în preliminariile, cu 18 puncte, unul mai puțin decât Columbia și Ecuador și două mai puțin decât Uruguay.