Federația de Padel din Republica Moldova și-a desemnat noile structuri de conducere în cadrul Adunării Generale de ieri seară. Mihai Burciu a fost reales președinte al federației pentru un nou mandat de patru ani, în urma votului acordat de asociațiile membre.
În funcțiile de vicepreședinți au fost aleși Vitalie Șciuca și Elena Organ, iar Comitetul Executiv este format din:
Zinaida Jioară (președinte),
Olesea Sirețanu (vicepreședinte),
Irina Guzun (secretar),
Cătălin Tropin.
Adunarea Generală a desemnat, de asemenea, noi coordonatori raionali pentru promovarea padelului în teritoriu:
Victor Buzatu (Ialoveni),
Carolina Jizdan (Anenii Noi),
Victoria Carauș (Cimișlia),
Denis Emelianov (Tiraspol).
Un element de noutate îl reprezintă instituirea Consiliului Federației, un forum informal care va include toți actorii implicați în dezvoltarea padelului național, de la conducerea federației la coordonatori teritoriali, președinți de asociații și directori ai bazelor sportive.
Această reorganizare marchează un pas important pentru consolidarea și extinderea padelului în Republica Moldova, printr-o colaborare mai strânsă între toți factorii implicați.