Petrocub Hîncești a obținut un rezultat remarcabil aseară, reușind să termine la egalitate, 1-1, în deplasare, cu Istanbul Bașakșehir, fosta campioană a Turciei, în etapa a patra din Conference League 2024/25. Acesta este primul punct al echipei moldovenești în faza ligii unice a competiției, un rezultat care aduce mândrie întregii țări.
Performanța Petrocubului este cu atât mai impresionantă având în vedere diferența semnificativă de resurse dintre cele două cluburi. Bașakșehir, cu o cotă totală de piață de 48,43 milioane de euro, este un gigant în comparație cu Petrocub, a cărei valoare de piață este de doar 5,15 milioane de euro.
În tabăra turcilor, cel mai valoros jucător este atacantul polonez Krzysztof Piatek, evaluat în prezent la 6 milioane de euro, dar care a avut o cotă de 60 de milioane de euro în 2019, când evolua pentru AC Milan.
De cealaltă parte, cel mai valoros este Vladimir Ambros căpitanul celor de la Petrocub, care valorează 550 de mii de euro, al cărui vârf de cotă de piață a fost de 750 de mii de euro în 2022.
Meciul de aseară a demonstrat însă că voința și spiritul de echipă pot compensa diferențele financiare și valorice.
Următoarea provocare pentru echipa din Hîncești va fi pe 12 decembrie 2024, când va înfrunta, pe teren propriu, gruparea spaniolă Betis Sevilla, într-un alt duel dificil din Conference League.
Felicitări Petrocub pentru această performanță istorică!