FOTO: Pavel Voronin își încheie cariera în ring, după ce a câștigat piramida de 4 luptători la turneul FEA

După ce a câștigat piramida de 4 luptători la turneul FEA, Pavel Voronin a făcut un anunț emoționant și important pentru el, familia sa și fanii care l-au susținut de-a lungul anilor. La vârsta de 38 de ani, luptătorul a decis să-și încheie cariera sportivă, marcând acest moment cu o victorie spectaculoasă.

Voronin antrenează tineri luptători în cadrul clubului „Basarabia”. Acesta ne-a povestit că visul său este să crească campioni care să-i urmeze calea în lupte.

„Cresc noua generație, noii campioni, dacă sincer este greu, copii nu au motivație, e o generație diferită, dar eu cred în ei. Anul trecut „Basarabia” a făcut 10 ani de activitate. Am crescut 7 sportivi candidați la maestru în sport, sportivi care au devenit primii la cupe europene. Chiar dacă eu plec din sport, visul meu e să cresc campioni,” a mai mărturisit luptătorul Pavel Voronin.

Această decizie reflectă nu doar maturitatea sa, ci și dorința de a rămâne un pilon important în lumea sportului, contribuind la dezvoltarea viitorilor campioni.