În premieră, la Chișinău, a avut loc o Gala deosebită organizată de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), dedicată celor care au contribuit semnificativ la promovarea sportului național. Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a performanțelor din sport, aducând în prim-plan persoanele și instituțiile care sprijină acest domeniu esențial.
Gala A.S.I.C.S. a fost un eveniment plin de emoție, în care au fost recunoscute eforturile tuturor celor care contribuie activ la dezvoltarea sportului din Republica Moldova. Pe lângă premiile pentru sportivi și antrenori, s-a acordat o atenție deosebită și presei sportive, care joacă un rol crucial în informarea și educarea publicului, dar și în promovarea valorilor sportive naționale.
Unul dintre momentele deosebite ale serii a fost premierea portalului de știri RealMedia, care a primit o diplomă specială pentru promovarea sportului în țara noastră. Premiul a fost înmânat lui Alexandru Fosa, fondator al portalului RealMedia, care a subliniat importanța sprijinului acordat sportului și dezvoltării acestuia prin intermediul mass-mediei.
Portalul RealMedia a fost apreciat pentru dedicarea sa în promovarea evenimentelor sportive, a performanțelor sportivilor din diverse discipline și pentru contribuția la creșterea vizibilității sportului din Moldova.