Simona Halep (33 de ani) a revenit pe teren și a evoluat în premieră la turneul World Tennis League, competiție demonstrativă care este organizată la Abu Dhabi în perioada 19-22 decembrie.
n cursul zilei de joi (19 decembrie), românca a jucat la dublu alături de Jasmine Paolini (28 de ani) și a învins perechea formată din Iga Swiatek (23 de ani) și Paula Badosa (27 de ani) cu 7-5 la game-uri (meciul s-a jucat într-un singur set).
După ce a obținut acest succes, Simona Halep nu și-a putut ascunde bucuria.
Simona Halep: ”Mi-a plăcut să fiu pe teren. Mi-a plăcut să joc cu Jasmine, mereu zâmbește”
La finalul partidei, Simona Halep a mărturisit că i-a făcut o deosebită plăcere să evolueze în aceeași echipă cu Jasmine Paolini, pe care o consideră o persoană pozitivă, și să stea alături de tenismenul Nick Kyrgios (29 de ani).
”Mi-a plăcut să fiu pe teren. Mi-a plăcut să joc cu Jasmine, mereu zâmbește. Are un vibe bun. E și Nick (n.r. Kyrgios) lângă noi. Mi-a dat un boost de încredere, aveam nevoie.
Când joc în echipă, mă uit mereu la scor. E important. Aici este important să îți ajuți echipa. Am dat tot ce am putut”, a spus Halep, la Fanatik.
Echipele înscrise la World Tennis League:
Eagles (Iga Swiatek, Paula Badosa, Stefanos Tsitsipas, Alexander Shevchenko)
Falcons (Elena Rybakina, Caroline Garcia, Andrey Rublev și Denis Shapovalov)
Hawks (Aryna Sabalenka, Mirra Andreeva, Jordan Thompson și Sumit Nagal)
Simona Halep a primit wildcard din partea organizatorilor Australian Open
Simona Halep a beneficiat de un wildcard pentru a participa în calificări la Australian Open. ”Simo” a ajuns ultima dată în finala competiției în anul 2018, atunci când pierdea în fața Carolinei Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6.
Turneul australian, care este primul de Grand Slam din anul 2025, se va juca în perioada 6-26 ianuarie la Melbourne.