Premieră medicală în Moldova: Anevrism gigant de 27 cm, operat cu succes la Spitalul Republican

O echipă mixtă de chirurgi vasculari și cardiochirurgi de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a salvat viața unui bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu un anevrism toraco-abdominal gigant rupt, în urma unei intervenții chirurgicale efectuate prin toracofrenolombotomie. Aceasta reprezintă o premieră pentru medicina din Republica Moldova.

Intervenția, care a durat peste șapte ore, a necesitat implicarea unei echipe multidisciplinare de specialiști.

Anevrismul, cu dimensiuni de 27 cm (mult peste limita considerată critică de 5-7 cm), era localizat în zona de unde se alimentează cu sânge organele viscerale și măduva spinării, complicând considerabil procedura. Pentru realizarea operației, medicii au utilizat circulația extracorporeală, un proces extrem de complex.

Operația a fost coordonată și realizată de chirurgul endovascular Ștefan Manica, alături de chirurgii Aurel Țurcan și Maxim Tran, cardiochirurgii Sergiu Barnaciuc și Ghenadie Bostan, anestiziologii-reanimatologi Daniel Mîndrila și Oleg Botnaruc, perfuziologul Ionela Bulat, precum și asistentele medicale Angela Frunze, Natalia Gorea, Tatiana Spînu, Angela Munteanu și Elena Nafornița.

Pacientul a acuzat timp de doi ani dureri abdominale persistente, fără a cunoaște cauza, iar în urmă cu un an a fost diagnosticat cu anevrism toraco-abdominal cu risc major de ruptură. Cu toate acestea, a amânat operația recomandată. În noiembrie, anevrismul s-a rupt, necesitând intervenția chirurgicală de urgență.

Astăzi, bărbatul se află într-o stare bună, fiind externat pentru a continua recuperarea acasă.

“Această premieră medicală subliniază dedicația și profesionalismul echipei de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”,” au declarat reprezentanții instituției.