Președintele FC Petrocub, Mihail Usatîi, a reflectat asupra realizărilor clubului în 2024 și a vorbit despre planurile pentru viitor în cadrul unui interviu publicat pe pagina oficială de Facebook a echipei.
„Dacă cineva spunea la începutul anului că vom juca cu atâtea echipe istorice în cupele europene, nu credeam. Este un vis care a devenit realitate, mai ales că anul curent am împlinit și 25 de ani de la fondare. E clar că am avut și noroc, dar am avut mulți oameni care ne-au susținut cu gânduri bune. Cel mai important este că s-a depus mult suflet în această echipă și, cu o muncă pusă bine la punct, au venit și rezultatele”, a declarat Mihail Usatîi.
Referitor la plecarea antrenorului Andrei Martin, acesta a menționat: „Sincer, regret modul în care ne-a părăsit dl Andrei Martin, care a fost alături de rezultatele istorice. Cei de la Ordabasy nici nu au apelat la noi să se intereseze cum poate pleca dl Martin. În fotbalul modern toți antrenorii și jucătorii de succes nu pot pleca gratis dacă sunt sub contract cu o echipă. Acum și cu jucătorii noștri se discută la direct, dar din câte cunosc mai întâi se vorbește cu clubul și apoi, dacă există permisiune, cu jucătorul.”
Cu privire la viitor, președintele FC Petrocub a adăugat: „Nu cred că e bine ce se întâmplă, pentru că noi dorim o continuitate la echipă, ca FC Petrocub să rămână un club ambițios și corect. Sunt convins că, cu venirea noului antrenor, vom rămâne la fel de motivați.”