Un adevărat miracol medical s-a petrecut la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău, unde un tânăr de doar 20 de ani, diagnosticat cu sindrom convulsiv și o malformație artereo-venoasă, a înfruntat o luptă dramatică pentru supraviețuire. Tânărul ajunsese în stare gravă, cu șanse minime de supraviețuire, iar prognoza inițială nu era deloc favorabilă.
În timpul unei intervenții chirurgicale de mare complexitate, o întorsătură neașteptată a salvat viața pacientului: malformația artereo-venoasă a erupt chiar în timpul operației. Aceasta a fost o complicație majoră, dar care, în mod miraculos, a avut un efect pozitiv: evitând astfel o tragedie dacă ar fi erupt mai devreme, în afara spitalului, atunci când riscurile ar fi fost mult mai mari.
După intervenție, tânărul a intrat într-o stare de comă profundă și a dezvoltat tetrapareză, pierzând temporar capacitatea de a se mișca și vorbi. Cu toate acestea, medicii și personalul medical de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie nu au renunțat și au continuat să depună toate eforturile pentru recuperarea sa.
În ciuda stării grave în care se afla, după doar două luni de tratament intensiv și recuperare, pacientul a făcut progrese remarcabile. Astăzi, el poate merge, vorbește din nou și se pregătește pentru externare, urmând să continue procesul de recuperare în cadrul aceleași instituții.
Această poveste incredibilă, precum și intervenția salvatoare a echipei medicale, este o dovadă a profesionalismului și dedicării medicilor din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie în fața unor provocări deosebit de complexe.