Fotbalistul care are o avere de 30 de milioane de euro, dar nu le-a luat copiilor absolut nimic de Crăciun

Kyle Walker (34 de ani), căpitanul lui Manchester City, a “reușit” să-și atragă un val de critici chiar de Crăciun.

Internaționalul englez și-a făcut viața foarte complicată de unul singur: are doi copii cu soția Annie Kilner, care a hotărât recent să bage divorț, și alți doi cu amanta Lauryn Goodman.

Presa britanică a aflat recent că fundașul dreapta a ales să nu le ia nimic celor doi copii făcuți cu Goodman, Kairo (4 ani) și Kinara (un an și 4 luni). Asta în ciuda faptului că are un salariu lunar de 850.000 de euro și o avere de aproximativ 30 de milioane!

Prietenii lui Walker au încercat să-l convingă că trebuie să le ia cadouri celor doi copii făcuți cu Goodman chiar dacă este certat cu ea, însă nu a putut fi înduplecat, iar acum și-a pătat și mai tare imaginea în Anglia.

Deoarece soția lui Walker l-a mai iertat în trecut pe fotbalist pentru infidelitățile sale, de data asta tatăl femeii a apelat la o măsură extremă, pentru a se asigura că fiica sa nu se va mai întoarce în brațele celui care încă îi este soț.

“Tatăl lui Annie și-a ieșit din minți. O iubește din toată inima și nu mai poate suporta să o vadă atât de îndurerată. I-a spus că o va dezmoșteni dacă se va întoarce la el încă o dată.

Înainte o încuraja să îi mai dea o șansă, în ciuda tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, dar acum asta a fost picătura care a umplut paharul”, a precizat o sursă apropiată de Kilner, potrivit presei americane.