FOTO: Cu un burlac mai puțin în familia „Galben-Verde”! Nichita Covali, proaspăt căsătorit

Un nou capitol începe în viața jucătorului de la Zimbru Chișinău, Nichita Covali! Acesta și-a unit destinul cu aleasa inimii sale, Alina.

Clubul F.C. Zimbru Chișinău a marcat evenimentul cu un mesaj special adresat proaspătului cuplu:
„În numele clubului F.C. Zimbru Chișinău, le dorim o viață plină de iubire, armonie și multe realizări. Felicitări, Nichita! Viață lungă și plină de succes în ambele roluri: de sportiv și de domn „cu acte-n regulă”! Casă de piatră!”

Evenimentul aduce un val de fericire în familia „Galben-Verde”, iar colegii și suporterii nu au întârziat să-l felicite pe Nichita pentru acest moment important din viața sa.

Îi dorim lui Nichita Covali nu doar succes pe teren, ci și o viață de familie plină de înțelegere și bucurii. Casă de piatră și la cât mai multe victorii, atât în fotbal, cât și în viață!