Ucraineanul Denys Dedechko părăsește F.C. Zimbru Chișinău. Care este motivul

F.C. Zimbru Chișinău a anunțat oficial încheierea colaborării cu mijlocașul defensiv ucrainean, Denys Dedechko, odată cu expirarea contractului său, pe 15 ianuarie 2025.

În vârstă de 37 de ani, Dedechko s-a alăturat echipei la începutul anului 2023, din postura de agent liber. În perioada petrecută la Zimbru, acesta a disputat 57 de meciuri oficiale, marcând 12 goluri, dintre care unul în preliminariile UEFA Conference League, și a oferit 4 pase decisive.

Pe lângă realizările sale pe teren, Denys Dedechko a avut ocazia să poarte și banderola de căpitan al echipei.

Performanțele sale au contribuit semnificativ la rezultatele obținute de formația „Galben-Verde”.