Echipa portarului moldovean, Dorian Răilean, riscă falimentul și desființarea: „Minus 5.000.000 de euro”

Fostul internațional Florin Prunea îi prevede un viitor sumbru Gloriei Buzău, ocupanta ultimul loc în clasamentul din Superliga română

Ex-portarul Generației de Aur este convins că o tot mai probabilă retrogradare a grupării din Crâng ar însemna automat desființarea și falimentul clubului. „Minus 5.000.000 de euro”, a spus Florin Prunea.

Trupa antrenată de Eugen Neagoe a fost la un pas să dea lovitura pe terenul Universității Cluj. Buzoienii au condus până în minutul 83, după reușita lui Matos, dar „șepcile roșii” au întors soarta meciului din două penalty-uri transformate de Dan Nistor.

Nou-promovata se află în momentul de față la 6 puncte în urma Politehnicii Iași, ocupanta ultimului loc de baraj. Pentru Gloria Buzău urmează duelul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, unul care devine pe viață și pe moarte pentru Budescu și compania.

„Buzău are șanse mari să retrogradeze. Știi ce înseamnă pentru ei o retrogradare? De la anul, minus 4-5 milioane de euro. Crezi că echipa asta va mai continua la Liga 2? Cu un buget cu 4-5 milioane mai mic…”, a explicat Prunea, pentru iamsport.ro.